31.5.11

Numerele câștigătoare

Hehe...nu numerele la Loto. Mi-ar plăcea să le știu, dar nu le știu, așa că...

E vorba despre numerele mele favorite. Glicemiile mele favorite. Și care apar destul de des în jurnalul meu de glicemii (bine, numai unele dintre ele).
Am putea începe cu pătratele perfecte (v-am spus că sunt „inginer de profesie”? și am o chestie cu numerele  :-)): 100 și 121. Alte pătrate perfecte nu-mi plac. Deloc. 100 mg/dl și 121 mg/dl am mai văzut pe ecranul  glucometrului, 100 însă nu așa de des în ultimul timp. În schimb 121...


Apoi îmi mai plac palindroamele: 111 și 121, care are deja două buline albe, fiind pătrat perfect ȘI palindrom.

Urmează numerele trio-ul numerelor consecutive: 110, 111, 112. Iată-le:


Și cel mai mult îmi plac numerele care au reușit performanța să apară de două ori în aceeași zi pe ecranul glucometrului. Cum ar fi 92:


Și 189, care nu e un număr grozav, dar care îmi place pentru că înseamnă că rata mea bazală între orele respective e ok!


Astea sunt numerele care îmi plac. Și sunt câștigătoare, pentru că mă ajută să îmi ating ținta.

30.5.11

Around, around

...tra la la...parcă ăsta-i refrenul unui cântec.


Inevitabil mă face să mă gândesc la un sens giratoriu imens în care mă tot învârt într-o mașinuță micuță, drăguță și roșie. Un sens giratoriu asemănător cu cel de la arcul de triumf din Paris. În care mă tot rotesc, around, around.

Ok, postul ăsta începe să sune cam aiurea. Dar asta e, sunt de 8 ore în tren, mai am încă două de mers, am scris deja alte trei posturi pe care nu am idee când o să le public, am văzut deja două filme. De ce mă tot gandesc la sensuri giratorii? Poate pentru că tocmai m-am înscris la școala de șoferi? (Ura! pentru viitoarea șoferiță diabetică.)

Sau poate pentru că „rotația” e un cuvânt care mă obsedează în ultimul timp. Rotește-ți locurile de injectie, rotește-ți locurile de înțepat în degete, rotește-ți locurile pentru seturile de infuzie. De când am început să îmi folosesc șoldurile și zona lombară pentru seturile de infuzie, nu am mai revenit la abdomen. E ciudat, când nu îmi văd setul de infuzie, parcă nici nu îl am. M-am obișnuit cu pompa în buzunar non-stop, toți pantalonii mei au buzunare și pot să port comfortabil pompa. Iar acum, că a venit vara, am observat că și fustele mele au buzunare. De unde pot concluziona că sunt înnebunită după buzunare. Sau că îmi este în continuare extrem de ușor să mă adaptez pompei.

Așa că...„Around, around” ?!?!?!

29.5.11

Ironic

Pe lângă ochi, picioare, inimă (ar trebui să nu mai enumăr, ar trebui să avem grijă de tot corpul nostru), trebuie să acord o atenție deosebită degetelor de la mâini. De ce? În primul rând, ca să scriu acest blog :-). Apoi, la jobul meu de bază, folosesc tastatura foarte mult :-).

Ei bine, și mai am nevoie de degete atunci când mă testez. Când îmi luam glicemia de 2-3 ori pe zi, degetele mele nu aveau atât de mult de suferit. Acum însă mă testez de minim 6 ori pe zi. Și am nevoie de fiecare dintre degețelele mele. Inclusiv de inelarul țâșnitor. (Care acum a intrat în grevă și de abia obțin o picătură de sânge de la el.) Fără să îmi dau seama, am ajuns să îmi folosesc doar dreapta pentru teste. Pfff...

Când am aflat că voi primi pompa, știam ce mă așteaptă. Glicemii la fiecare oră, pentru testarea ratei bazale. Și am încercat să „rotesc” locurile de înțepat. Am trecut la mâna stângă: 5 degete aproape deloc înțepate. Picături perfecte pentru un test, fără țesut cicatrizat care să facă și mai dureroasă înțepătura.

Cu o seara înainte de internare, am pus un film și am pus niște nuci la cuptor. Cu puțin zahăr pe deasupra, să se caramelizeze (ok, ok, am recunoscut că nu sunt pacientul perfect). Când le-am scos din cuptor, o secundă de neatenție a fost de ajuns ca să mă ard. M-am trezit cu o frumoasă arsură pe două dintre degetele mâinii stângi. Două dintre degetele mele perfecte pentru teste, scoase din circuit. Când trebuia să îmi iau glicemia la fiecare 1-2 ore și aveam mai mare nevoie de degete viabile.

Ironic, nu?

28.5.11

Dia-gafe

Da...am început să inventez nume. Un alt avantaj în a avea diabet: îți stimulează creativitatea. Poate că într-o zi o să ajung să pun cuvinte noi în dicționar...

Dar ce sunt dia-gafele? Gafele știm cu toții ce sunt. Dia-gafele nu sunt decât gafele legate de diabet. Gafele unui diabetic legate de managementul bolii sale. Din englezescul „dia-bloopers”.

În 16 ani de diabet, am avut partea mea consistentă de dia-gafe. Dintre cele simple, fără consecințe majore, până la cele care ar fi putut avea consecințe serioase.

Despre ultima mea dia-gafă am scris în postul trecut. Nu e prima dată când mi s-a întâmplat să supra-corectez o hipoglicemie și sa mă trezesc cu o glicemie de 10 ori mai mare decât cea inițială. Dar ultima dată am „comis-o” rău de tot. De la 40 mg/dl am ajuns la 596mg/dl...o glicemie de 15 ori mai mare. (Ca o paranteză :-), văd că îmi plac numerele. S-a trezit inginerul din mine. Dacă tot trebuie să țin jurnale și să notez numere, măcar să duc calculele la un alt nivel, să fac statistici și comparații)

Alte dia-gafe sunt nostime: vezi peretele din toaleta de la birou, împroșcat cu sânge din inelarul meu drept. Un gheizer, nu altceva. De atunci, am început să întroduc în circuitul degetelor de testat și degetele mâinii stângi. Rotație, rotație.

Că tot am ajuns în toaleta de la lucru...tot acolo mi-am împraștiat o cutie nou-nouță de teste: 50 de bucăți. Până să îmi schimb „portofelul” de la glucometru (imensitatea aceea de plastic albastru, dur, de la Accu Check) cu o borsetuță pentru camere foto și să prind puțin curaj să mă testez la birou, îmi luam glicemia la toaletă. Și luam și pen-ul de humalog cu mine, în caz că era nevoie de o corecție. Fooooarte discret.

Tot din motive de discreție, în anul I de facultate și primul an de cămin, nu le-am spus colegelor de cameră nici „pâs” despre diabetul meu. Insulina mi-o făceam la toaletă. Până când mi-am uitat pen-ul pe pervazul ferestrei de la toaletă. Nici o șansă să îl mai găsesc a doua zi. A trebuit să mă prezint la diabetologul meu de atunci, să mai cer un pen. Oh joy. Și era pen-ul meu preferat, cu elefănței.

Poate cea mai cea gafă a fost tot prin facultate. Eram acasă, în vacanță. Era pe vremea cand acele de pen se găseau destul de greu și schimbam acum odată cu cartușul. „Ura” pentru ace tocite și injecții dureroase. Am bolusat pentru masa de prânz și...n-am mai putut scoate acul din abdomen!!! „Maaaamaaaaaaa...” Partea aiurea era că râdeam și nu mă mai puteam opri. Trăgeam de pen, pielea se întindea, dar acul nu ieșea nicicum. Și eu râdeam într-una. Toate astea sub privirea siderată a mamei. „Mami, ce facem? Hai la spital!” Îmi era frică sa trag foarte tare de pen, să nu se rupa acul?!?!?!. În timp ce mă îmbrăcam, cu o mână, râzând, am reușit până la urmă să scot acul. Nici acum nu-mi explic cum și de ce a rămas blocat și cum am reusit să-l scot. (Ca o notă, nici o clipă nu m-am gândit că eu totuși mi-am făcut insulina și nemâncând, cu toată distracția cu acul blocat, puteam face un mega-hipo. O altă megadiagafă adică.)

Nu mai enumăr gafele minore de genul: uitat pen acasă, uitat glucometru acasă, uitat zahăr acasă (sau orice combinație între cele de mai sus), uitat să schimb cartușul gol din pen și plecat la muncă o zi intreagă (slavă Domnului că pompa are alarmă și nu uit să schimb cartușul). Pompa încă nu am uitat-o, deși am văzut că e posibil.

Vedeți? Diabetul are și părțile lui nostime. Voi cu ce v-ați mai distrat legat de diabet?

19.5.11

Cum NU se tratează o hipoglicemie sau cum să NU îţi atingi ţinta

Mda...ăsta e un post din categoria "aşa nu". Când mă încuraja Ioana să mai scriu, am luat o pauză luuungă :). Sper să nu se mai repete, diabetul îmi oferă o groază de subiecte de scris şi pe lângă postările deja publicate, mai  am încă pe atâtea draft-uri.

Dar să revenim la titlu. Spuneam că am o ţintă. Şi am început deja să mă îndrept către ea. Şi merge binişor. Jurnalul de glicemii pe care îl ţin mă ajută mult. Media glicemiilor nu e grozavă, dar hemoglobina glicozilată (calculată) e în scădere. Avantajul e că glicemiile îmi sunt mult mai stabile, valorile minime şi maxime diferă puţin faţă de medie, iar hipoglicemii fac extrem de rar acum.

Dar...Diabetul nu încetează să fie nostim. Hilar de-a dreptul. Mă ţine ocupată zilnic şi îmi testează calităţile de matematician. Şi adaugă noi necunoscute în toată jongleria asta care e viaţa cu diabet.

Acum o săptămână, am mâncat la cină mămaliguţă. Pripită şi fiartă mai mult, pentru  a reduce cantitatea de hidraţi de carbon, dar cu index glicemic crescut. Aşadar, pornind de la glicemie ok înainte de cină şi cu bolus corect, am ajuns la doua ore după cină la 314 mg/dl. Grozav. Am aplicat un bolus de corecţie "furios", fără să mai ţin cont de insulina activă din corp şi la somn!

Mă trezesc în mijlocul nopţii. N-am idee de oră, dar e beznă. După câteva secunde îmi dau seama că sunt transpirată şi că am palpitaţii. "Hipo..." mă gândesc.

Ştiu că trebuie să mă ridic din pat, să mă testez şi să îmi tratez hipoglicemia, dar de abia mă mişc. Simptomele de hipoglicemie sunt tot mai puternice şi intru în panică. V. doarme.

Încerc să îl trezesc; dintr-un motiv sau altul creierul meu lipsit de glucoză crede că e o idee bună să îl trag de păr ca să îl trezesc...nici o şansă.

Din fericire, sunt suficient de conştientă să îmi opresc pompa.

"Chiar îmi trebuie un senzor..." mă gândesc. Un sistem de monitorizare continuă a glicemiei, bineînţeles. V. e  un soţ grozav dar cu siguranţă nu înlocuieşte un senzor.

Reuşesc să mă ridic din pat; înşfac glucometrul şi mă reped în bucătărie; deschid un borcan de dulceaţă (de cireşe amare), iau o lingură şi încă una şi de abia apoi mă testez.

40 mg/dl... super. Încă două linguri de dulceaţă, apoi trec la cea de căpşuni (!?!?!?!?). Mai găsesc prin cămară vreo şase pişcoturi, rămase de la tortul de sâmbătă; apoi două felii de cozonac (pe care îl mănânc cu smântână !?!?!?!?!).

Un pahar cu apă, un nou test (121 mg/dl) şi mă simt, în sfârşit, în siguranţă.

Mă târâi înapoi în pat şi adorm aproape instantaneu. Tresar, speriată, şi pornesc pompa.

"Am mâncat cam mult pentru hipoglicemia asta..."...ochii mi se închid..."Ar trebui să bolusez pentru o parte din carbohidraţi"...ochii mi se închid mai tare..."Da, dar câte unităţi? cozonacul ăla a fost în plus, minim 6 unităţi..."
...
Dimineaţă, alarma sună furios. V. :"Eşti ok?" "Da, am făcut hipo as-noapte...am mâncat cam mult...dă-mi glucometrul."
V. îmi întinde glucometrul cu privirea aia pe care o cunosc prea bine - îngrijorată şi puţin vinovată în acelaşi timp: am avut nevoie de ajutor dar nu m-a putut ajuta.
"Stai liniştit, sunt bine...596 mg/dl". Se pare că nu-s chiar atât de bine până la urmă. "Hmm, încă o lingură de dulceaţă şi glucometrul nu îmi înregistra glicemia...ar fi apărut HIGH pe ecran."

Am petrecut prima parte a zilei cu sticla de apă pe birou (da, am ajuns la birou cu glicemia asta monstruoasă, deşi ar fi fost un motiv suficient de bun să lipsesc) şi mi-am promis (pentru a câta oară?) să nu mai devorez jumătate din bucătărie la o hipoglicemie.

Dar asta e...am o viaţă palpitantă cu diabet. Episodul ăsta a însemnat un pas înapoi în drumul meu către ţintă. Dacă înainte de raidul nocturn în bucătărie, glicozilata mea estimată era 7,5% (yay), valoarea de după e 7,7% (boo).

Oricum, programarea mea la diabetolog e în iulie. Mai am fix două luni să recuperez :)

10.5.11

Încă un pas: jurnal de glicemii

Astăzi am mai făcut un pas către ţintă. Spuneam că sunt un pacient rău şi că îmi e extrem de greu să ţin un jurnal de glicemii. De parcă numai glicemiile contează, ar trebui notate şi dozele de insulină, cantitatea de carbohidraţi (pe lângă detaliile legate de lipide, proteine, tipul de carbohidraţi), efortul fizic şi aşa mai departe. Glucometrul ţine minte ultimele 200 de glicemii (deşi nu are funţie de calculare a mediei glicemiilor) şi pompa ţine minte bolusurile. Cu toate astea, e nevoie de un jurnal pentru a ţine toată informaţia şi pentru a da o imagine de ansamblu.

De ce e atât de important un jurnal de glicemii? (bine, e mai mult decât un jurnal de glicemii, dar ar fi prea lung să-l numesc jurnal de glicemii, doze de insulină, carbohidraţi şi exerciţiu fizic şi cu siguranţă vreau să îl deosebesc de tipul acela de jurnal în care orice însemnare începe cu Dragă jurnalule...)

Şi totuşi de ce e atât de important? Pentru că munca de a ţine diabetul sub control e foarte asemănătoare cu munca unui jucător la bursă: identifici trenduri (tendinţe dacă vreti :) ) şi te foloseşti de ele. De exemplu: "după ce mănânc o masă bogată în lipide, glicemia mea creşte la 4 ore după masă" şi "preţul euro scade vara când expatriaţii vin în concediu". Ideal ar fi ca să identific aceste trenduri şi să acţionez: voi creşte rata bazală să acopere creşterea de la 4 ore după masă şi voi cumpăra euro vara.

Am încercat să ţin un astfel de jurnal, dar am eşuat de fiecare dată, strângând, în proces, o colecţie impresionantă de carneţele care mai de care mai drăgălaşe (vânzătoarele de la magazinele de papetărie mă iubesc). Bine, faptul că îmi luam un nou carneţel inainte de fiecare vizită la diabetolog, nu ajuta.

Apoi, am profitat de era tehnologică în care trăim şi mi-am instalat o aplicaţie pe telefon: OnTrackDiabetes. Aplicaţia e excelentă, singurul dezavantaj pentru mine a fost că nu puteam vedea datele pe mai multe zile pe un singur ecran. Am uitat de ea atunci când factorul "noutate" a expirat.

Ieri am trecut la Google documents. Am găsit un template pentru utilizatorii de pompă (are coloane pentru cele 24 de ore). Am petrecut ceva timp cosmetizându-l după bunul meu plac. Ar mai fi ceva funţionalitate de adăugat: calculul mediei glicemiilor pe o lună, pe zi, hemoglobina glicozilată estimată, media de carbohidraţi pe zi şi aşa mai departe. Îmi e uşor să completez documentul şi de la lucru şi de acasă; acum mai rămâne să încerc să îl completez măcar săptămânal.

Până atunci, la muncă. Am de completat glicemiile şi dozele pe ultima lună :)

Edit:
Sunt o idioată. Pompa ţine minte ultimele 30 de bolusuri, erori, alarme, rate bazale temporare şi totaluri zilnice de insulină. Aici scrie mare şi clar: "Memory. With the ACCU-CHEK Spirit insulin pump, you can view the 30 most recent results for boluses, alerts and errors, insulin totals and temporary basal rates."
Bine, există un software şi un device pe USB pentru download-ul datelor, dar momentan nu pot să îmi completez tot jurnalul. Ce mă bucur!

8.5.11

Calcule...cu virgulă

Acum o lună, am trecut de la terapia cu injecții multiple de insulină, la terapia cu pompă de insulină. Adaptarea la noua metodă de tratament a fost relativ ușoară: știam deja ce presupune, la ce să mă aștept, care sunt avantajele și dezavantajele și mai ales că asta e singura mea șansă de a-mi echilibra diabetul.

Cu toate astea, ieșită din spital, am realizat că e greu să scapi de obiceiurile vechi. Încă nu m-am obișnuit cu dozajul fin al pompei (0,1 unități). Încă mai am tendința să calculez bolusurile pentru mese cu o rată de 1UI/10 carbohidrați, pentru că e mult mai ușor de calculat așa decât să calculez cu rata mea reală de 1UI/12HC. Și atunci când calculez bolusul corect, am tendința să rotunjesc, de obicei în sus.

55 de carbohidrați...cu o rație de 1/12...ar însemna 4,6UI. Pe care, zilele trecute, m-am trezit că le rotunjesc la 5 (pen-urile mele mergeau din unitatate în unitate). O diferență de 0,4 care înseamnă o diferență de 10mg/dl între glicemiile post-prandiale.

Știu că nu sunt exacte aceste calcule. Sunt mult mai multe variabile de luat în considerare. Dar ar fi totuși indicat să păstrez aceste rate de corecție și de insulină/carbohidrați. E mult mai ușor apoi de făcut schimbări în aceste rate și în cele bazale, atunci când este nevoie.
Dar cum spuneam, obiceiurile vechi și proaste mor greu.

6.5.11

Experimente

Spuneam cândva că sunt un pacient rău. Nu reuşesc să ţin un jurnal, acum câteva zile am stat să îmi notez glicemiile pe ultima lună din glucometru. Hipoglicemiile tind să le supra-corectez, tratându-le cu ce îmi vine mie să mănânc "bun" şi nu cu carbohidraţi rapizi. Încă nu m-am obişnuit cu exactitatea dozajului pompei de insulină şi tind să rotunjesc în sus (5 unităţi în loc de 4,6 când cele 0,4 unităţi pot face diferenţa între 70mg/dl şi 60mg/dl). Şi experimentez. Cu zonele de injectare a insulinei, alimente, sport. Mai bine zis, jonglez, ieşind puţin din limitele "de siguranţă" puse de medic.

Acum o lună, în spital, mi s-a spus clar: setul de infuzie nu se pune decât pe abdomen!
Aham. Sigur.

16 ani de diabet din care vreo 10 de Humalog injectat în abdomen m-au lăsat cu o lipodistrofie drăguţă. La Buziaş, i se spunea "borsetă". Locurile de infuzie se rotesc, iar eu nu am prea mult loc de "rotit". Aşa că, într-un experiment curajos, am trecut la şolduri :D. Un dezavantaj ar fi că e mai greu accesibil şi mai greu de verificat dacă nu s-a dezlipit adezivul şi aşa mai departe.

Al doilea...spuneam că diabetul nu doare. Acum mă contrazic. Doare. Mai exact, pişcă. Atunci când îmi dau un bolus mai mare de 2-3 unităţi. În rest, nici un discomfort. Am verificat setul, e ok, nu s-a desprins. Nu are nici un sens. De ce numai la bolus şi numai la bolus mai mare de 3 unităţi?

Cu toate astea, îl consider un experiment cu success pentru că absorbţia e bună, nu doare, nu e în calea hainelor, pot face abdomene fără să ma tem că influenţez absorbţia sau că pot desprinde setul. Am găsit un loc nou pentru setul de infuzie şi abdomenul meu scapă din când în când de înţepături!

5.5.11

Către ţintă

După aproape o săptămână de glicemii mari dimineaţa, am decis să rezolv problema. Nu-mi voi putea atinge targetul de glicată sub 7,5% cu glicemii de 300 dimineaţa. (Da, ştiu că e o valoare mare, şi ideal ar fi o valoare mult mai apropiată de ultima glicată a Aidei, dar ţinând cont de glicata de acum o lună, o valoare sub 7,5% ar fi o îmbunătăţire.)

Am încercat, câteva nopţi la rând, să rezolv misterul glicemiilor mari de dimineaţă. Seara porneam de la o glicemie bună (sub 140 mg/dl); nu consumasem la cină mâncăruri bogate în proteine sau lipide care să cauzeze o creştere a glicemiei muuulte ore mai târziu; nu făceam hipoglicemie noaptea (de obicei simt hipoglicemiile nocturne, chiar dacă la o valoare sub 50mg/dl, simptomele sunt destul de puternice să mă trezească).
Aşa că mi-am pus alarme la fiecare 2 ore, pe timpul nopţii. Am eşuat cu success :). Mă trezeam dimineaţa undeva la 250-350 mg/dl şi verificam plină de speranţă glucometrul, să văd valorile din timpul nopţii.

Nu am reuşit niciodată să acopăr perioada dintre 3 şi 7 dimineaţa. Mă trezeam ca să opresc alarma dar nu suficient încât să îmi dau seama de ce m-am trezit. (Să apelez la tipul meu 3 este exclus, doarme foarte adânc. :) )

Aseară mi-am luat inima în dinţi şi mi-am crescut rata bazală cu 0.1 între 2 şi 5 dimineaţa. Rezultatul? La 1 dimineaţa aveam 126 mg/dl. La 8, 150 mg/dl. Destul de mult pentru o glicemie de dimineaţă, dar sunt în target. Scopul meu ar fi să mă stabilizez undeva la o medie de 140-160 mg/dl, fără variaţii mari, ceea ce ar însemna  o glicată de 6.5-7.5%. Chiar în target. Odată ce am glicemiile stabile, pot lucra la scăderea valorii medii. Prefer paşii mici şi scopurile realiste, care pot fi atinse.

3.5.11

Fără leac

Am citit de curând un comentariu la un post de-al Ioanei.
Apoi am aşteptat ceva vreme ca să scriu postul ăsta după ceva gândire "la rece".
Acum câteva luni, umblând din blog în blog, am găsit filmuleţul ăsta.
L-am urmărit, apoi am mai aşteptat ceva vreme înainte de a scrie ceva.

Sunt o mare fană a medicinei alternative: leacuri "băbeşti", remedii naturiste, ceaiuri, tincturi, orice. La primul semn de răceala beau un ceai de plante, nu mă arunc la antibiotice. Îi trimit bunicii mele (70+, diabetică de tip 2) tabletele de Diavit.

Am constatat prin exemplul celor din jurul meu, efectele benefice ale suplimentelor alimentare, ceaiurilor, diavitului, dietei vegetariene/crude, asupra diabeticilor de tip 2. (Am în total trei diabetice de tip 2 în familie şi un vecin, deci material de studiu suficient).

Am constatat pe propria mea piele că suplimentele alimentare, ceaiurile, diavitul, dieta vegetariană/crudă au un efect benefic asupra glicemiilor mele. Dacă ţin o dietă vegetariană sau mănânc exclusiv hrană crudă, glicemiile mele sunt mult mai bune şi necesarul meu de insulină e mult mai scazut. Am observat hipoglicemii mai dese atunci când luam diavit sau beam tradiţionalele ceaiuri pentru diabet (frunze de afin, teci de fasole şi multe alte minunăţii).

Sunt convinsă că insulino-rezistenţa poate fi redusă cu suplimente, dietă vegetariană, pierderea a câtorva kilograme în cazul persoanelor obeze. Ştiu că unele suplimente, de exemplu ceaiul de frunze de afin sau suplimentele bazate pe afine, pot potenţa efectul insulinei deja existente, pe lângă efectul hipoglicemiant.

Dar atunci când pancreasul nu mai produce insulină, altă soluţie în afară de insulina injectabilă, nu există. Pentru a determina producţia de insulină din organism, se poate măsura nivelul peptidei-C din sânge; aşa se poate diferenţia un diabet de tip 2 de un diabet de tip 1 instalat la vârstă adultă. (Sincer am aflat destul de recent de această analiză, nu ştiu dacă şi cât este folosită în România în diagnosticul diabetului.) Cum să potenţezi efectul insulinei deja existente dacă pancreasul nu mai produce insulină?

Nu neg că unii oameni şi-ar putea ţine diabetul sub control cu dietă/ceaiuri/suplimente, renunţând la metodele clasice de tratament (tablete/insulină). DAR asta NU înseamnă că "s-au vindecat de diabet". Dieta/ceaiurile/suplimentele sunt tot forme de tratament, fie ele şi naturiste, dar tot forme de tratament. Dacă ar renunţa la aceste forme de tratament, ar reveni dezechilibrul glicemic şi diabetul ar fi din nou necontrolat.

Ceea ce este foarte deranjant şi mai ales induce în eroare, e faptul că undeva, în opinia publică, se pune un "egal" între renunţarea la metodele clasice de tratament (tablete/insulină) şi VINDECARE. O boală este vindecată atunci când nu mai este nevoie de nici un tip de tratament (alopat sau alternativ) pentru a o menţine sub control.

Sunt realistă, VINDECAREA diabetului nu este posibilă în momentul de faţă. Şi mai rău PREVENŢIA diabetului de tip 1 este imposibilă acum, pentru că nu i se cunoaşte cauza exactă. Poţi să faci sport, să nu te atingi de dulciuri, să fii cea mai calmă persoană din lume; dacă în codul tău genetic scrie că sistemul tău imunitar este defect şi la un moment dat îţi va distruge celulele beta din pancreas, asta o va face, mai devreme sau mai târziu.

Momentan, diabetul este o boală fără leac. Până când se va găsi un leac, trăiască metodele moderne şi eficiente de administrare a insulinei!