29.8.11

Pompa de insulină - primele impresii

Ok, ar fi trebuit să scriu postarea asta de ceva vreme, dar de data asta merg pe principiul "mai bine mai târziu decât niciodată".  Un motiv pentru care am întârziat a fost faptul că nu aveam un nume pentru pompă. Nimic nu mă inspira. Până acum câteva zile, când am citit asta pe blogul d-nei Cătzaua. De atunci, cu permisiunea dumneaei, pompiţa mea se numeşte...Pompilia.

Azi se împlinesc cinci luni de când am trecut de la terapia cu Lantus şi Humalog, la terapia cu pompa de insulină. Aşa că se cere o postare despre aceste prime luni de utilizare a pompei. Am să insist mai mult pe aspectele practice şi nu pe rezultatele obţinute. Rezultatele de până acum sunt bune, dar pot fi (şi vor fi) şi mai bune.

Acum mai bine de un an, când am auzit pomenindu-se prima dată de pompele de insulină, am respins ideea categoric. Nu eram în stadiul de a mi se propune ca metodă de tratament, ci s-a menţionat ca fiind o soluţie la problemele mele (diabet dezechilibrat, necesar de insulină haotic). Nu ştiam prea bine cum funcţionează, cu ce m-ar ajuta, dar nici nu voiam să aflu, neputând trece peste ideea de a avea ceva "agăţat" de mine non-stop. Un an întreg apoi am încercat să îmi scad hemoglobina glicozilată, fără succes: nu a scazut nici măcar o dată sub 8%.

Toamna trecută, am decis că ar fi cazul să fac mai mult decât până atunci (mda, proactivitatea nu e o calitate a mea). Şi am citit, m-am informat, am pornit acest blog. În decembrie am îndrăznit să îi propun medicului meu o schimbare de tratament. A acceptat, şi am început demersurile pentru dosarul necesar obţinerii pompei.

La sfârşitul lui Martie am fost internată şi am cunoscut-o pe Pompilia. Primele nopţi au fost cele mai grele. Dormeam iepureşte de teamă să nu mă rostogolesc peste pompă. Aveam coşmaruri: visam că opresc pompa în somn sau că se îndoaie canula. Am învăţat destul de repede ca e ok sa mă rostogolesc peste pompă (nu e chiar atât de fragilă) atât timp cât nu mă agăţ în tubul de silicon şi nu mă deconectez. Acum Pompilia doarme prinsă de pijamalele mele cu clema din dotare, şi firul e ascuns bine, ca să nu îl agăţ în timpul somnului. După două săptămâni nici nu mă mai trezeam noaptea să o verific dacă e la locul ei, ba chiar am reuşit performanţa să îmi opresc o alarmă de "Low cartridge" în somn.

Din fericire, Pompilia s-a adaptat perfect la garderoba mea. Am fost avertizată: "va trebui să îţi iei haine largi, să o ascunzi", dar nu a fost nevoie, Pompilia a reuşit, aproape de fiecare dată, să se camufleze. Cu clip-ul din dotare, pompa se poate prinde de curea sau de talia pantalonilor sau a fustei. Fără clip, încape perfect într-un buzunar. Şi da, am purtat şi rochii de când cu pompa. Trebuie doar puţină imaginaţie :) .

Ca să fiu sinceră, nu mă deranjează dacă cineva îmi zăreşte pompa şi pune întrebări. Cu cei apropiaţi nu am probleme, iar colegii mei sunt pur şi simplu interesaţi de tehnologie. Încerc totuşi să o camuflez în zonele aglomerate (pe stradă, în autobuz), ca să minimizez riscul de accidente.

Şi totuşi, oricât aş ascunde-o pe Pompilia, nu scapă spiritului de observaţie al copiilor şi al ... pisicilor. De câte ori îmi luam în braţe finuţa de un an, reuşea să mi se agaţe în cateter, îmi lovea pompa, sau, şi mai dureros, setul de infuzie. La fel şi motanul casei, de fiecare dată când îmi sărea în braţe, reuşea să aterizeze cu o lăbuţă pe setul de infuzie. Au!

În aceste cinci luni, nu am avut evenimente majore cu pompa, în afară de bateria care pare să se termine imediat ce primesc o alarmă de "Battery low". Şi atunci când m-am încăpăţânat să ţin un caterer 5 zile, şi absorbţia din ultima zi a fost ca şi inexistentă. În rest, mă înţeleg super cu Pompilia şi am trecut amândouă peste timiditatea de la început. Acum îmi ia vreo 3 minute să schimb un cartuş, faţă de cele 15 de la început. Singura chestie care mi se pare foarte greu de făcut, e testarea pentru rata bazală din timpul nopţii. Dacă ziua e mai simplu să sar peste mese şi să mă testez din două în două ore, noaptea îmi e foarte greu să mă trezesc să mă testez. De obicei reuşesc să fac asta de 1-2 ori pe noapte, dar rămân cu date lipsă înspre dimineaţă.

Aş putea scrie un jurnal întreg despre mine şi Pompilia. Aş putea scrie cum am învăţat s-o păcălesc atunci când am hipo şi nu vreau s-o aud bipăind fiindcă am oprit-o. Sau cât de dor mi-a fost de ea în vacanţă. Şi despre cât de mult îmi place bousul multi-wave. Şi alarma pe care am setat-o seara, să nu uit să verific tubul de bule de aer, şi care sună în cel mai nepotrivit moment atunci când Pompilia e bine ascunsă sub straturile de haine. Sau despre urmele pe care le lasă clema Pompiliei şi  tubul de silicon pe piele.

Dar, pentru astăzi, e suficient.

24.8.11

Invazie

Dimineaţa test, la 2 ore după micul dejun test, în timpul zilei test, test, test, seara înainte de cină test. La culcare, în loc de "noapte-bună" (sau, mai bine zis, pentru a avea o noapte bună şi liniştită) - încă un test.

Între 5 şi 10 teste pe zi. Cele 100 de teste date "pe reţetă" o dată la trei luni, ajung 20 de zile, în cel mai bun caz.

Dar nu asta e problema, ci testele în sine. Testele folosite. Care par să mă invadeze. Bine, majoritatea ajung în buzunărelul special al husei glucometrului, de unde le arunc la gunoi de fiecare dată când încep o cutie nouă de teste. Altele însă...ajung peste tot. Două exemple am pentru voi:



În umbrelă ?!?!?!

Între paginile cărţii de legislaţie rutieră...

Invazie de teste, ce să mai? Îmi place nespus culoarea testului din carte...trebuie să fi fost o glicemie bună. Înseamnă că am "verde" la şofat?

21.8.11

În vacanță

Dulcineii cei mici sunt, evident, în vacanță. Asta nu înseamnă că dulcineii cei mari nu au și ei vacanță. Ce-i drept, mai scurtă; și nici nu se cheamă vacanță ci concediu, dar e tot plină de farmec. Și pentru că, mari sau mici, dulcineii nu trebuie să uite de bagajul lor special, pentru două săptămâni de concediu, am împachetat cât pentru patru:
  • 10 seturi de infuzie
  • 10 rezervoare
  • 5 flacoane Humalog
  • pen pentru Humalog
  • 2 penuri Lantus (în caz de defecțiune a pompei)
  • glucometru
  • 3 cutii de teste pentru glucometru
  • ace pentru înțepătorul glucometrului
  • zahăr (îmi plac plicurile acelea gen stick)
  • Glucagon (am primit recent un kit și m-am bucurat, nu am mai văzut de câțiva ani și deși toate kiturile de până acum le-am aruncat la expirare, e bine de știut că avem o măsură de siguranță în plus)
  • mini-manualul pompei
  • și pompa la purtător, bineînțeles
Bagaj complet, nu-i așa? Ei bine, prima dată în concediul ăsta când mi-am dat seama că bagajul meu nu e complet, a fost într-o bună dimineață când pompa m-a întâmpinat cu un beep și „A2 BATTERY LOW”, urmat apoi de un „E2 BATTERY DEPLETED”. Adică bateria s-a terminat de tot înainte să îmi dau seama ce scrie pe ecranul alarmei de baterie pe terminate. Și am început să caut frenetic în trusă rezervele de baterii, ca să-mi dau seama că le-am lăsat în Cluj. Cu ego-ul de „maestru al bagajului de dulcinel” rănit, am coborât la magazin sa-mi iau un set de baterii alcaline.

A doua lovitură în orgoliu pe concediul ăsta am primit-o când am hotărât că e musai să ajungem la mare.

Marea cea mare :)


Am avut timp vreo săptămână să dezbat problema. Ce să fac cu pompa? O dupa-amiază la plajă aș fi reușit să protejez setul de infuzie de apă și pompa de nisip și soare, dar 4 zile? Așa că m-am hotarât să-i dau o vacanță și pompei. Am avut emoții dar m-am liniștit știind că voi fi „deconectată” doar câteva zile și că, purtând pompa doar de câteva luni, încă mai știu ce înseamnă terapia cu Lantus.

Cu o zi înainte de plecare am decis să încerc Lantusul: în caz de probleme în următoarele 24 de ore, plecam cu pompa după mine. Atunci a apărut problema: din bagajul meu lipseau acele de pen. Aveam penuri de rezervă, dar nu aveam ace. La prima farmacie la care am încercat, nu aveau ace de pen. Am întrebat de seringi (în disperare de cauză, deși nu am mai folosit de peste 10 ani) și mi-au oferit din acelea cu ac mai lung (1.5 cm) și detașabil. Am refuzat politicos. Din fericire am găsit acele de pen din a doua încercare și am reușit să îmi pun planul în aplicare.

Prima zi fără pompă a decurs fără evenimente, la fel și următoarele zile la mare. Glicemii nu perfecte, dar acceptabile; crescute dimineța când bazala mea se apropie de 1ui/h. Injecțiile cu Lantus - la fel de dureroase și cu aceeași roșeață la locul de injecție. Câteva hipoglicemii nocturne date de cantitatea de Lantus, câteva hiperglicemii peste zi din cauza bolusului necorespunzător (bolus simplu, din pen, dat atunci când un bolus extins s-ar fi potrivit mult mai bine). Calcului cantității de insulină bazală a fost simplu pentru mine: același număr de unități cât totalul ratei bazale pe pompă.

Ca să dau un verdict: în momentul de față, pompa mi se pare cea mai bună opțiune. Mi-au lipsit mult discreția pompei (bolus oriunde și oricând) și flexibilitatea ei (rată bazală care se poate seta pe fiecare oră, posibilitatea de a bolusa zecimi de unități, bolusul extins și cel multi-wave care se pretează mult mai bine la majoritatea meselor de peste zi decât cel standard). Am fost relaxată cele 4 zile și la asta a contribuit și faptul că nu am avut grija pompei dar sincer, mi-a fost dor de ea.