Cuburi de zahăr

...peste tot. În buzunarul hainei. Ascunse prin ghiozdan. Strânse într-o pungă pentru sandvișuri sau într-un flacon întunecat de Voseptol. Umezite de atâta stat. Cu colțurile roase. Sfărâmate.

Aveam cuburi de zahăr peste tot. În ghiozdan, lângă caiete, până am dat bac-ul. În geantă, lângă cursuri, în timpul facultății.

Ronțăiam cuburi de zahăr peste tot. În generală, în timp ce scriam compoziția pentru olimpiada de română. În liceu, în timpul orei de biologie.

Ronțăiam cuburi de zahăr peste tot, dar nu oricând. Numai atunci când simțeam transpirația pe frunte sau îmi vedeam mâinile tremurând. Vorbirea îmi devenea incoerentă și mișcările greoaie. Dar știam că trebuie să ajung la cuburile de zahăr.

La olimpiada aceea de română profesorii au avut ocazia să corecteze cea mai bizară analiză a operei lui Eminescu.
În liceu, profesoara de biologie m-a dat afară de la oră pentru că ronțăiam cuburi de zahăr în timpul orei.
În geanta mea, Cuburile de Zahăr s-au ros de cât le-am purtat cu mine.